hessystems.ro-20210814-generator-de-curent-electric-cum-aleg-modelul-potrivit-cover

Generator de curent electric – cum aleg modelul potrivit?

Viața fără electricitate este imposibil de imaginat în acest moment și pe bună dreptate. Cele mai multe activități din viața noastră nu le-am putea desfășura fără curent electric. În aceste condiții, un generator de curent electric — temporar sau permanent — tinde să fie mai degrabă o necesitate decât un moft.

Ai nevoie de un plan B atunci când se întrerupe neașteptat alimentarea cu electricitate? Ori poate cauți o sursă portabilă și puternică de curent electric pentru alimentarea echipamentelor de lucru?

Scopul de bază al unui generator de curent este de a asigura un flux continuu de electricitate ca o alternativă sau soluție permanentă în cazul unei pene de curent. Acesta este o variantă fezabilă inclusiv în cazul în care nu ai acces la o rețea de alimentare centrală.

O sursă temporară sau permanentă de curent electric este o necesitate atât pentru lucrările din grădina personală, locuință sau cabană, cât și pentru un eveniment în aer liber, un loc izolat, șantier, hală industrială, fermă, cabinet medical. Acest ghid este destinat:

  • pasionaților de lucrări de construcții, amenajări și întreținere a curții și grădinii;
  • profesioniștilor ce au nevoie de un plan secundar atunci când activitatea lor este întreruptă în mod neașteptat;
  • persoanelor ce nu se pot conecta la o sursă permanentă de curent electric.

Principalele aspecte pe care le vom aborda în acest ghid practic sunt următoarele:

  1. Ce este un generator de curent electric?
  2. Care sunt beneficiile utilizării unui generator de curent electric?
  3. Care sunt principalele aspecte de care să ții cont când alegi un generator de curent electric?
  4. Generator pe benzină sau generator pe motorină?
  5. Care sunt punctele forte ale generatoarelor de curent oferite de HES Systems?
  6. Care este generatorul de curent cel mai potrivit nevoilor tale?

1. Ce este un generator de curent electric?

Generatorul de curent electric este un echipament care transformă energia mecanică generată de un motor cu ardere internă în energie electrică generată de un alternator. Motorul generatorului poate fi alimentat cu benzină, diesel sau, mai nou, cu gaz. Unul dintre avantajele pe care ți le oferă acesta este faptul că el îți poate genera curent alternativ monofazat, trifazat sau ambele. De asemenea, generatoarele pot fi cu pornire manuală, electrică sau automată — prin intermediul unui bloc de comandă (ATS) integrat sau extern. În cazul alimentarea unor echipamente electronice sensibile la fluctuațiile de curent (calculatoare, echipamente medicale) există generatoare speciale cu invertor.

Pe piață există o mare varietate de generatoare de curent electric dar noi, cei de la HES Systems, am ales să colaborăm cu brandul Könner & Söhnen — lider pe piața europeană — pentru că ne-a convins prin calitatea premium a echipamentelor furnizate la un preț rezonabil.

Dacă ai nevoie de echipamente profesionale, care utilizează tehnologii de ultimă generație, realizate cu materiale de înaltă calitate și componente fiabile, generatoarele Könner & Söhnen sunt o opțiune excelentă. Echipamentele acestui furnizor sunt proiectate în Germania, dispun de certificate de calitate UE și de un raport preț-calitate-servicii post-vânzare foarte bun.

2. Care sunt beneficiile utilizării unui generator de curent electric?

● Autonomia

Ai mai multă autonomie de lucru și poți să desfășori activitățile fără să depinzi de rețeaua de alimentare cu curent electric.

● Flexibilitatea

În funcție de scopul pentru care îți dorești să utilizezi un generator de curent electric, poți alege dintr-o gamă largă de opțiuni. În plus, beneficiezi și de consultanță gratuită pentru alegerea modelului potrivit atunci când ai nevoie de o opinie avizată de la un specialist.

● Mobilitatea

Un generator de curent electric este de cele mai multe ori ușor de transportat într-o zonă izolată care nu este branșată la rețeaua electrică națională. Acest fapt contribuie și la creșterea economică a anumitor regiuni mai puțin dezvoltate în acest moment.

● Fiabilitatea

Generatoarele sunt echipate cu motoare puternice cu durabilitate sporită ce asigură o funcționare îndelungată și stabilă.

● Continuitatea

Nu va trebui să îți faci griji de faptul că activitățile critice îți sunt întrerupte pe neașteptate și că poți suferi pierderi financiare.

● Siguranța

Toată gama noastră de generatoare de curent electric este echipată cu sisteme de siguranță atât pentru echipamente, cât și pentru utilizator. Recomandarea noastră este să apelezi la un electrician autorizat atât la instalare și punere în funcțiune, cât și pentru asigurarea lucrărilor de mentenanță pe perioada de utilizare.

3. Care sunt principalele aspecte de care să ții cont când alegi un generator de curent electric?

Atunci când achiziționezi un generator de curent electric trebuie să ții cont de o serie de aspecte tehnice și practice dintre care amintim:
  1. Scopul pentru care îl cumperi;
  2. Tipul de curent electric necesar;
  3. Puterea de alimentare necesară;
  4. Locul de amplasare al generatorului;
  5. Tipul de carburant utilizat;
  6. Sistemul de pornire.

A. Scopul pentru care cumperi un generator de curent electric

Pentru a stabili scopul sau domeniul de utilizare al generatorului este necesar să răspunzi la patru întrebări:

  • Generatorul va fi utilizat ca sursă de energie permanentă sau ca soluție de backup pentru situații neprevăzute (avarii)? 
  • Generatorul de curent electric va fi destinat alimentării consumatorilor casnici sau a celor de tip industrial/profesional?
  • Generatorul va asigura o sursă de curent fixă sau una mobilă?
  • Generatorul de curent va alimenta echipamente electrice de uz general (frigider, cuptor cu microunde, fier de călcat, bormașină, flex ș.a.) sau echipamente electronice (TV, PC, Laptop, Audio/video) / echipamente medicale?

B. Tipul de curent electric necesar

Există două tipuri principale de circuite de curent electric de joasă tensiune utilizate atât în domeniul casnic, cât și în cel industrial:

Circuit de curent monofazat

Curentul electric „circulă” într-un circuit cu o singură fază, cu o tensiune totală între fază și nul de 230 Volți. Este cea mai cunoscută și cea mai utilizată rețea de curent în domeniul casnic, majoritatea utilizatorilor casnici având un branșament la o rețea monofazată. De asemenea, cele mai multe echipamente electrice de uz casnic, precum și cele mai multe scule și utilaje electrice de mână se alimentează de la o rețea de curent monofazat. Puterea maximă pe care o poate suporta o rețea de curent monofazata este de 9,9 kW sau 11 kVA.

Cablurile circuitului electric monofazat vor avea 3 fire, respectiv: faza, nul și masa. Alegerea corectă a cablului de alimentare se va face în funcție de puterea maximă din rețea. Racordarea consumatorilor casnici sau industriali la priza de ieșire de 32 A se poate face folosind un prelungitor-adaptor dedicat KS EX1.5M-3S cu secțiunea de 3×2,5 mm și 3 prize de 16 A.

Circuit de curent trifazat

Curentul electric circulă prin 4 conductori, adică are 3 faze și un nul. Tensiunea de linie între faze este de 380 Volți. Prin crearea a 3 circuite monofazate (faza nul) vom obține practic 3 rețele monofazate cu tensiunea de 230 volți fiecare. Cablurile de legătură vor avea 5 fire, respectiv 3 faze, un nul și un fir de masă.

Curentul trifazat este utilizat cel mai adesea în scopuri industriale unde este nevoie de puteri instalate mari. Se pot realiza branșamente trifazate și la case dacă avem echipamente care funcționează cu curent trifazat și este nevoie de puteri mai mare de 10 kW. Avantajul utilizării unei rețele trifazate este acela că vom dispune de 3 rețele independente monofazate, iar în cazul defectării uneia dintre rețele, mai avem încă două rețele la dispoziție.

ATENȚIE: NU alege un generator de curent trifazat dacă ai de alimentat doar consumatori monofazați! Generatorul de curent electric trifazat nu va furniza întreaga sa putere, ci o va împărți pe cele 3 faze. Există astfel riscul să nu aibă suficientă putere pentru consumatorii conectați.

Un alt aspect de care să ții cont este dacă tabloul de branșare la rețeaua electrică națională este trifazat sau monofazat. Acest detaliu se verifică înainte de achiziționare de către un electrician autorizat.

C. Puterea de alimentare necesară (Kilowați/kW)

Aceasta se determină prin însumarea puterii tuturor consumatorilor care vor fi alimentați de la generatorul de curent electric. Puterea se poate determina ușor prin formula de calcul:

P=UxI

Adică, înmulțim tensiunea cu intensitatea curentului electric. Dacă vom alege un generator de curent monofazat care are doua prize de ieșire de câte 16 Amperi fiecare, înseamnă că acesta poate dezvolta o putere de 16 A x 2 buc x 230 V = 7360 Wați = 7 kW.

În acest caz, trebuie să faci o listă a tuturor consumatorilor pe care dorești să-i conectezi la generatorul de curent electric și să răspunzi la următoarele întrebări:

  • Toți consumatorii de curent electric sunt vitali în cazul unei pene de curent?
  • Care consumatori trebuie să funcționeze concomitent și câți vor fi în total în acest caz?
  • Care este puterea de pornire necesară pentru consumatorii pe care dorești să îi alimentez cu curent electric (puterea de pornire diferă de puterea nominală de funcționare)?

Sunt consumatori care au nevoie de o putere de pornire și de 3 ori mai mare decât puterea nominală (cuptorul electric, aerul condiționat, fierbătorul electric sunt câteva exemple).

  • Care este puterea nominală de funcționare a fiecărui consumator (informație afișată pe eticheta fiecărui echipament electric)?
Prelungește durata de viață a generatorului

După însumarea acestor puteri, mai trebuie să ținem cont de faptul că un generator de curent electric va avea consumul de curent și regimul de funcționare optime atunci când alimentează consumatori a căror putere este la 50-60 % din puterea nominală. Adică este indicat să avem întotdeauna o rezervă de putere.

Menționăm faptul că pentru a prelungi durata de viață a unui generator, nu este recomandată exploatarea acestuia la sarcini maxime (la o sarcină de 80-90% din puterea nominală poate fi folosit nu mai mult de 30 minute).

Pentru alegerea generatorului potrivit nevoilor tale îți recomandăm să discuți cu un specialist în domeniu.

D. Locul de amplasare al generatorului

hessystems.ro-20210814-generator-de-curent-electric-cum-aleg-modelul-potrivit-03Generatoarele pe benzină si generatoarele diesel pot fi utilizate atat  în interior cat și în  exterior (numai când vremea este bună), deoarece nu toate modelele sunt prevăzute cu protecție la intemperii. Datorită nivelului de zgomot care este în general ridicat (mai ales la generatoarele diesel) este recomandat ca generatoarele sa fie amplasate în exterior și să fie protejate de intemperii.

În cazul amplasării în interiorul clădirii, deoarece aceste generatoare elimină gaze de eșapament ce conțin monoxid de carbon, ele trebuie să fie puse într-un spațiu cu ventilație excelentă. Spațiul de lucru trebuie să fie uscat și fără depuneri de praf și să nu fie permis accesul copiilor sau animalelor.

Recomandăm în general ca generatoarele Könner & Söhnen să fie păstrate și utilizate la temperaturi cuprinse între -20 și + 40 С. Excepție fac generatoarele hibride sau cu alimentare duală gaz-benzină, la care, în cazul funcționarii pe gaz, temperatura ambientală nu trebuie să scadă sub 5 grade C.

E. Tipul de carburant utilizat

La alegerea unui generator de curent puterea necesară în exploatare este cea care determină tipul de carburant folosit astfel:

  • pentru puteri mai mici de 4 kVA peste 90% din cumparatori au optat pentru generatoare cu motoare pe benzină;
  • pentru puteri mai mari de 15 kVA peste 90% din cumparatori au optat pentru generatoare cu motoare diesel.

Pentru puteri în intervalul 4 – 15 kVA și pentru un număr redus de ore de funcționare, diferențele de cost carburant și fiabilitate sunt nesemnificative. Ceea ce trebuie avut în vedere este faptul că motoarele diesel pornesc mai greu la temperaturi scăzute. În acest caz, benzina oferă mai multă flexibilitate. Pentru a contracara acest dezavantaj, Könner & Söhnen a echipat generatoarele pe diesel cu o funcție de preîncălzire, care permite pornirea acestora cu ușurință în timpul iernii.  

F. Sistemul de pornire

Poți alege un generator cu pornire manuală (cu sfoară sau cu pornire electrică – la cheie) sau un generator cu pornire automata, prin intermediul unui comutator de transfer automat (ATS) inclus sau extern. Generatoarele cu pornire automată mobile sau staționare, de dimensiuni și puteri mari, cu comutator de transfer automat încorporat, sunt potrivite pentru utilizarea în domeniul rezidențial, deoarece sunt dotate cu carcase de insonorizare și protecție la intemperii.

4. Generator pe benzină sau generator diesel?

Odată stabilite detaliile tehnice de mai sus, se poate lua în discuție și dacă generatorul de curent electric achiziționat ar trebui să fie pe benzină sau diesel. Iată mai jos câteva diferențe între cele două categorii de generatoare:

Generatorul pe benzină
  • consum de combustibil mai mare la utilizare îndelungată comparativ cu un generator pe motorină;
  • preț de achiziție mai mic în comparație cu un generator diesel;
  • este ușor de întreținut;
  • este potrivit pentru un regim de funcționare de până la maxim 8-10 ore/zi;
  • pornire mai ușoară în condiții de temperatură scăzută;
  • turație de lucru de 3.000 rotații pe minut cu puteri până la 15 kVA;
  • unele generatoare pe benzina se pot alimenta și cu gaz GPL caz în care costurile în exploatare se reduc semnificativ;
  • nivel de zgomot mai redus față de un generator diesel.
Generatorul diesel
  • consum de combustibil mai redus la utilizare îndelungată;
  • costuri de mentenanță reduse;
  • fiabilitate mai mare;
  • potrivit pentru funcționare de 16-24 ore/zi, continuu;
  • durată de viață crescută;
  • randamente bune la puteri peste 15 kVA;
  • potrivit pentru utilizare în domeniul profesional (industrie, construcții, agricultura și servicii);
  • dacă este folosit în mod frecvent, un generator pe diesel poate aduce economie la buget;
  • modelele Heavy Duty pot fi folosite ca surse permanente de curent avand garantie extinsa de 2 ani – 3000 ore de funcționare.

În cazul ambelor tipuri de generator, pentru a asigura fiabilitatea și creșterea duratei de viață a acestora, îți recomandăm ca sarcina în exploatare să nu fie mai mare de 80% din valoarea puterii nominale.

5. Care sunt punctele forte ale generatoarelor de curent oferite de HES Systems?

  • Toate generatoarele marca Könner & Söhnen sunt dotate cu tehnologii de ultimă generație și funcționalități avantajoase pentru clienți;
  • Fiecare motor și fiecare generator are propriul număr de serie, ceea ce permite monitorizarea aspectelor legate de calitatea producției și a serviciilor post-vânzare;
  • Motoarele îndeplinesc toate standardele europene de calitate, inclusiv pe cele legate de nivelul de emisii de noxe (EURO V) și nivelul de zgomot (< 70 dB);
  • Toate modelele de generatoare Könner & Söhnen sunt prevăzute cu tălpi din cauciuc pentru a reduce vibrațiile;
  • Gama de generatoare este suficient de variată pentru a răspunde cerințelor din orice industrie și pentru orice ce tip de proiect pe care vrei să-l inițiezi, personal sau profesional;
  • Generatoarele Könner & Söhnen sunt dotate cu alternatoare sincron ultraperformante cu bobinaj din cupru 100%. Numai bobina din cupru poate rezista la sarcini maxime fără a se deteriora pentru a asigura o funcționare fiabilă pe termen lung a generatorului;
  • Generatoarele din gama noastră sunt simplu de pornit și oprit, indiferent că ne referim la modelele care au pornire manuală sau automată.

6. Care este generatorul de curent cel mai potrivit nevoilor tale?

În continuare, ți-am pregătit o serie de recomandări în ceea ce privește alegerea generatorului de curent electric potrivit planurilor și cerințelor tale. Destinația poate fi pentru lucrări de construcție și amenajare din propria gospodărie, variantă de urgență pentru penele de curent sau pentru uz profesional în sectorul de servicii sau agricultură. 

Generatoare de curent seria KS 3000 potrivite pentru uz casnic sau profesional cu puteri de maxim 3 kW

hessystems.ro-20210814-generator-de-curent-electric-cum-aleg-modelul-potrivit-04Puternice, dar în același timp economice, aceste generatoare de curent electric monofazat, cu o putere maximă de 3.0 kW, sunt o soluție potrivită pentru alimentarea cu energie electrică a unor consumatori casnici sau a unor mașini electrice de mână cu puterea însumată de maxim 2,6 kW (la putere maximă se vor utiliza doar timp de 30 de minute). În funcție de tipul de combustibil folosit, producătorul ne propune trei modele:

  1.  Modelul KS 3000 pe benzină cu pornire manuală (la sfoară);
  2.  Modelul KS 3000 E pe benzină cu pornire electrică (la cheie);
  3.  Modelul  KS 3000 G cu alimentare hibridă gaz/benzină din seria DUAL FUEL.

Generatoarele alimentate cu gaz sunt cele mai economice și cele mai prietenoase cu mediul datorită avantajelor oferite de arderea aproape completă a gazului lichefiat. Acest fapt ce duce la creșterea performanței în funcționare și la reducerea cantității de noxe eliberate.

Aceste generatoare de curent au o durată maximă de utilizare de 8-16 ore/zi în funcție de tipul de combustibil utilizat, durata cea mai mare de funcționare se obține în cazul alimentării cu gaz. Dacă ai nevoie de un generator de curent electric prin care să alimentezi cu energie simultan mai mulți consumatori, următorul punct de pe listă s-ar putea să fie soluția pe care o cauți.

Generatoare de curent pe benzină seria KS 10000 cu puteri de maxim 8 kW

hessystems.ro-20210814-generator-de-curent-electric-cum-aleg-modelul-potrivit-05Aceste generatoare de curent electric sunt dotate cu rezervoare de combustibil de 25 de litri și ating o autonomie de funcționare de maxim 15 h. Această clasă de generatoare pe benzină acoperă o paletă largă de domenii de utilizare (chiar și sudură electrică). Au motoare robuste, fiabile și sunt ideale pentru alimentarea în caz de urgență a unei case medii, precum și pentru alimentarea unor consumatori industriali. În această serie avem o gamă variată de generatoare printre care amintim:

  1. Modelul KS 10000E cu pornire electrică curent monofazat;
  2. Modelul KS 10000E G cu alimentare hibridă pe gaz/benzină;
  3. Modelul  KS 10000E ATS cu unitate ATS încorporată (comutator de transfer automat). Poate fi utilizat ca soluție de backup pentru alimentarea locuinței;
  4. Modelul KS 10000E 1/3  cu sistem de comutare a fazei VTS (Voltage transfer switch). Permite utilizarea generatorului atât în modul trifazat (400V), cât și în modul monofazat (230V), fără pierderi de putere;
  5. Modelul KS 10000E 3 pentru consumatori de curent monofazat și trifazat;
  6. Modelul KS 10000E – 3 ATS cu unitate ATS încorporată (comutator de transfer automat) pentru consumatori de curent monofazat și trifazat.

Generatoare de curent diesel seria HEAVY DUTY staționare pentru alimentare permanentă

Acest generator face parte din seria Heavy Duty hessystems.ro-20210814-generator-de-curent-electric-cum-aleg-modelul-potrivit-06staționar, destinată cu precădere utilizatorilor industriali. Acesta poate alimenta fără probleme și o locuință cu consum de putere de până la 8 kW. Motorul acestui generator de curent electric poate funcționa timp de 3000 de ore. Acest lucru este confirmat de testele realizate pe parcursul a mii de ore, pe mai multe niveluri de putere. În plus, acest generator are și o garanție extinsă de 2 ani acordată de producător.

Un alt beneficiu notabil este faptul că folosește atât curent monofazat, cu o putere nominală maximă de 5.9 kW, cât și curent trifazat, cu o putere nominală de 7 kW pentru alimentarea a mai multor echipamente electrice simultan.

Ai nevoie de expertiza unor specialiști pentru alegerea celui mai potrivit model de generator de curent electric? Echipa noastră îți stă la dispoziție cu servicii de consultanță profesională gratuită. Contactează-ne la numărul de telefon 0744 544 355 sau trimite un e-mail cu întrebarea ta la contact@hescompany.ro.

Coș

No products in the cart.